Transparență, unitate, acțiune

Comunicate Rombet

Masa rotundă BURSA despre fiscalitate în industria jocurilor de noroc


Cotidianul financiar Bursa, partener media Rombet, a organizat luni, 23 noiembrie, masa rotundă cu tema Fiscalitatea și contabilitatea activităților de organizare de jocuri de noroc în context european și românesc.

Participarea amplă – reprezentanți ai Guvernului, asociațiilor profesionale, industriei și presei – a garantat o dezbatere aprinsă legată de modul și “cheia“ în care trebuie interpretate prevederile noii legi a industriei de gambling din România.

Din partea Rombet a participat dl. Anchidim Zăgrean, vicepreședintele Asociației, care a făcut un recurs la istorie pentru a explica discrepanțele – ca să nu zicem discriminarea – apărute în aplicarea noii legislații când vine vorba de fiscalitate.

Dl. Zăgrean a precizat că organizatorii de jocuri de noroc își desfașoară activitatea având obligatoriu ca obiect principal 9200 din Codul CAEN, ceea ce înseamnă servicii în domeniul jocurilor de noroc și al pariurilor.

“Deducem ușor, aplicând reglementarile contabile conforme cu directivele europene, ca această activitate este una de prestări de servicii în comision, care poate să fie în funcție de tipul de joc specific: comision fix, stabilit și încasat direct de organizator sau comision variabil, care rezultă din diferența dintre miză și premii. Prin urmare, dacă reglementările sunt atât de clare, de ce autoritățile fiscale din România au o cu totul altă interpretare, atunci când e vorba de veniturile din activitatea de jocuri de noroc?“, a declarat dl. Zăgrean. 

“Potrivit acestei interpretări, orice sumă încasată reprezintă venit: ar trebui ca băncile să înregistreze, din punct de vedere contabil, toate conturile clienților ca venituri. Am ajunge primii din Europa, prin creșterea PIB-ului...“ a adăugat vicepreședintele Rombet.




  •   25 noiembrie
  •   Rombet