Transparență, unitate, acțiune

Noutăți Industrie

Dan Ghiță, Președinte ROMBET: Este îmbucurător că nu au apărut falimente și insolvențe ca efect direct al măsurilor oug 114


Piața de gambling este un organism viu, suferă schimbări în fiecare an de viață – companii noi apar, alți investitori se retrag din domeniu, unii operatori își unesc eforturile de business, alte afaceri se separă. În contextul acesta dinamic al pieței, sunt oportunități de dezvoltare și în mediul online, și în cel offline. Mediul de business online mai suportă un număr consistent de operatori până va ajunge la maturitate. În piața de retail, există un apetit al fondurilor de invesții pentru industria de la noi, iar companiile de profil așteaptă infuzii de capital extern, consideră Dan Ghiță, Președinte Rombet.

Reporter: Care sunt problemele cu care se confruntă/s-a confruntat piața de gambling din România în acest an? Ce soluții de rezolvare vedeți?

Dan Ghiță: Nu putem spune că sunt probleme acute care planează sau au planat anul acesta asupra pieței de gambling. Mai degrabă este vorba despre niște amenințări care au devenit oarecum o constantă, și care în anii electorali, cum este acesta, se manifestă mai acut. Este vorba despre paradigma că operatorii de jocuri de noroc au foarte mari resurse financiare, și deci pot suporta șocuri fiscale mai ușor decât alte domenii pe de-o parte, și pe de altă parte faptul că jocurile de noroc sunt nocive pentru cei care le practică. Pe aceste două direcții vedem problemele – dacă le putem numi așa – cu care se confruntă industria jocurilor de noroc. Soluțiile sunt doar pe termen mediu și lung, și vor fi posibile doar prin efortul conjugat al stakeholderilor din domeniu, în vederea promovării unei imagi mai reale asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat în această piață, și cum ea nu este în niciun caz mai bogată, sau mai dăunătoare pentru societate decât alte piețe reglementate.

Reporter: Cum a influențat apariția OUG 114 în domeniul jocurilor de noroc piața de profil?

Dan Ghiță: Această deja faimoasă ordonanță vedeți că deși a produs efecte încă din ianuarie, încă există opoziție clară din partea mediului de afaceri, și este evocată în presă în fiecare lună. Domeniul jocurilor de noroc s-a conformat cu aceeași celeritate cu care a făcut-o la fiecare schimbare legislativă, dar acest lucru trebuie să aibă un ecou spre cei care manageriază la nivel macro veniturile țării. Toate măririle de obligații fiscale în domeniul nostru s-au făcut după principiul că avem de unde suporta, fără un studiu de impact, fără o analiză asupra a cât se pierde mărind taxele pe termen mediu și lung. Bineînțeles că aceste măriri de taxe au avut un impact puternic în operațiunile de slot și în cele de jocuri de noroc online. Este îmbucurător faptul că nu au apărut falimente și insolvențe ca efect direct al măsurilor oug 114. Operatorii au înțeles că trebuie să își asume încă o lovitură puternică în contul lor de profit și pierdere, să accepte o scădere a profitabilității în scopul menținerii activității în aceiași parametri. 

Reporter: Cum vedeți piața jocurilor de noroc în perspectivă?

Dan Ghiță: Un termen foarte uzual care a caracterizat piață jocurilor de noroc în ultimii ani a fost consolidare. În următorii ani piața de retail va urmări probabil o curbă sensibil ascendentă, dar vorbim mai mult de o creștrere pe verticală, datorată îmbunătățirii condițiilor de trăi ale populației. Jocurile de noroc online vor galopa în continuare cu creșteri seminificative, atât pe verticală cât și pe orizontală, aducând pe platformele lor noile generații de jucători, dar făcându-i și pe cei care joacă în agenții și în săli de joc să încerce experiența online.

Reporter: Care sunt oportunitățile pieței de gambling autohtone în prezent?

Dan Ghiță: Piața de gambling este un organism viu, suferă schimbări în fiecare an de viață – companii noi apar, alți investitori se retrag din domeniu, unii operatori își unesc eforturile de business, alte afaceri se separă. În contextul acesta dinamic al pieței, sunt de menționat două oportunități, una în mediul online, și alta în cel offline. În online avem 23 de operatori la momentul actual, dar piața este în plin avânt. În vest regăsim proporții de aproximativ 50-50% între online și offline, la noi nici nu se poate vorbi de așa ceva. Cu siguranță mediul de business online mai suportă un număr consistent de operatori până va ajunge la maturitate. Pe de altă parte, în piața de retail, vedem un apetit al fondurilor de invesții pentru industria de la noi. În special în betting, top 3 operatori, care dețin peste 80% din piață, au în componența acționaritului fonduri de investiții puternice. Acest fenomen așteptăm să se extindă și către alți operatori, așteptăm infuzii de capital extern și pentru alte companii în viitor.

Asociația organizatorilor de jocuri de noroc ROMBET care ca membri organizatori și producători de mijloace de joc din țară, dar și firme internaționale din industria de gambling. Eforturile ROMBET se concentrează pe derularea unor proiecte de amploare și impact care să reprezinte interesele tuturor membrilor, atât în fața autorităților, cât și a opiniei publice. Una dintre axele prioritare ale asociației Rombet este schimbare percepției industriei de jocuri de noroc. În acest sens Rombet a dezvoltat propriul program dedicat educării, prevenirii și ajutorării celor care au probleme de joc, familiilor acestora, și a încheiat, în acest scop, parteneriate cu operatori din domeniu. Dan Alexandrul Ghiță este președintele asociației și fost director al Loteriei Române.

Sursa: financialintelligence.ro



  •   02 septembrie
  •   Rombet