Reglementările naţionale privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale – consecinţe asupra activității jocurilor de noroc Serie de articole din „Practica jocurilor de noroc” de Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet

O problemă aparte în aplicarea unitară a prevederilor legale, cu repercusiuni grave în activitatea organizatorilor de jocuri de noroc în cazul nerespectării lor, o constituie pachetul de reglementări privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De ce constiuie aceste reglementări o problemă de aplicare practică pentru cei care organizează şi exploatează jocuri de noroc?

În primul rând, din faptul că la art.1, din OUG 28 din 1999, aşa cum a fost actualizată, se prevede că este obligatoriu ca cei care încasează, în numerar sau prin card bancar, parţial sau integral, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.

Ca urmare a acestei prevederi legale, pe bonul fiscal emis trebuie să se regăsească tipărită contravaloarea unui serviciu prestat şi achitat cu numerar sau card bancar, dar această condiţie nu este îndeplinită în activitatea de jocuri de noroc.

În activitatea de jocuri de noroc, suma încasată de la jucător nu reprezintă venit pentru organizator (urmare a unui serviciu prestat), această sumă reprezintă miza de joc, consemnata ca atare, prin eliberarea de mijloace de joc auxiliare şi este reglementată de norma specială a jocurilor de noroc, în sensul că această sumă reprezintă taxa de participare la joc.

În al doilea rând, din faptul că prin reglementarea privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale se interzice categoric unui operaror economic să înmâneze clienţilor documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziţionate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale. Pe de altă parte, legislaţia specifică jocurilor de noroc obligă organizatorii, ca în schimbul sumelor depuse, ca mize de joc, să elibereze acestora mijloace reprezentând jetoane, impulsuri, tichete sau alte asemenea mijloace, care constituie, în înţelesul OUG 77/2009, mijloace de joc auxiliare şi acestea concură la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

De asemenea, reglementarea specială, obligă organizatorul de jocuri de noroc, să achite câştigurile persoanei fizice care a prezentat jetoane, cupoane, bilete sau alte mijloace pentru a dovedi câştigul, dovezi care sunt prezentate material.

O primă concluzie care se desprinde, din cele prezentate mai sus, ar fi că organizatorul de jocuri de noroc este obligat să încalce una din cele două prevederi legale, prin asumarea consecinţelor, iar consecinţa cea mai gravă este cea a încălcării reglementării speciale care înseamnă, în practică, pierderea dreptului de a organiza şi exploata jocuri de noroc. Prin încălcarea reglementării privind casele fiscale intră în conflict cu reprezentanţii ANAF care, din istoricul perioadelor precedente, nu acceptă faptul că aceste obligaţii, de a elibera bon fiscal, nu se referă la sumele încasate de organizatori, ca mize de joc, ci la contravaloarea prestărilor de servicii efectuate.

În al treilea rând, o problemă deosebită, în practica reglementarii caselor fiscale, o reprezintă modul în care autoritatea fiscală a înţeles să pună în executare legea, prin adoptarea Normelor Metodologice, iar aceasta normă secundară pur şi simplu modifică atât sensul, cât şi conţinutul prevederilor din legea principală, atunci când dezvoltă scutirea de la utilizarea caselor fiscale pentru o serie de operaţiuni, astfel:

- Legea prevede scutiri pentru activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii - bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;

- În Normele de aplicare, în interpretarea proprie, prevederea legală suferă o transformare totală, devenind bonuri cu valoare fixă iar suma fixă percepută de la client fiind pretipărită pe documentul eliberat acestuia. Ba mai mult, se şi adăugă faptul că nu intră sub incidenţa acestor prevederi, din ordonanţa de urgenţă, jocurile de noroc - pariurile în cotă fixă pentru care utilizatorii vor emite bonuri fiscale pentru sumele încasate de la clienţi.

Acum se poate desprinde a doua concluzie, care ne trimite cu gândul la faptul că această reglementare secundară a fost adoptată cu scopul de a proteja ANAF-ul de acţiunile eronate din trecut, în legătură cu activitatea de jocuri de noroc, de tip pariuri în cota fixă, prin faptul că la adoptarea acestor Norme nu au fost respectate prevederile Legii 24 din 2000, referitoare la faptul că:

- proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia;

- proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte;

- într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziţii din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referinţă. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază;

- elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie de importanţa şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor Uniunii Europene;

- iniţiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informaţii suplimentare de la Consiliul Legislativ şi alte autorităţi sau instituţii cu atribuţii de informare în materia respectivă.

A treia concluzie este că, autoritatea națională, introduce voit, pentru punerea în aplicare a legii, condiții discriminatorii pentru organizatorii de jocuri de noroc, cu tratament diferit pentru operatorii de jocuri de noroc de tip pariuri în cotă fixă, față de ceilalți operatori, inclusiv față de Loteria Română care, de altfel, se regăsește în ograda proprie a normatorului.