Transparență, unitate, acțiune

Practica jocurilor de noroc

IV. Obligaţii declarative şi de plată 2018

Şi în anul 2018, atât organizatorii de jocuri de noroc, cât şi jucătorii au o serie de obligaţii de conformare practică, ca urmare a prevederilor legale curente, respectiv Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală precum şi a legislaţiei speciale a jocurilor de noroc. 

A) Organizatorii de jocuri de noroc au obligaţii declarative şi plată

I. La ONJN, o declaraţie lunară
- în care să evidenţieze veniturile din jocuri de noroc;
- sub forma unui formular-tip, cf.Ordinului 195 din 2015 al Preşedintelui O.N.J.N., până la data de 10 a lunii următoare, pentru luna precedentă;
- însuşită de administratorul societăţii - pentru jocurile de noroc tradiţionale sau şi de o persoană autorizată - pentru jocurile de noroc la distanţă;

În scopul debirocratizării şi simplificării acestei cerinţe, consider că ar fi necesară introducerea unui sistem de transmitere online, cu semnătură electronică, prin completarea unui formular PDF inteligent.

II. La ANAF declaraţii şi plata privind:

1. Obţinerea dreptului de a organiza şi exploata jocuri de noroc

 - taxa de licenţă– pentru organizarea jocurilor de noroc (inclusiv taxa de licenţă pentru activităţi conexe jocurilor de noroc)
Declararea şi plata taxei de licenţă – anticipat - la nivelul şi termenele prevăzute în legea specifică jocurilor de noroc, cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 66 din Nomenclator, respectiv, Obligaţia fiscală 536 din D. 100;

taxa de autorizare – pentru exploatarea jocurilor de noroc
Declararea şi plata taxei pentru obţinerea autorizaţiei - anticipat - la nivelul şi termenele prevăzute în legea specifică jocurilor de noroc, cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 67 din Nomenclator, respectiv, Obligaţia fiscală 537 din D. 100;
Declararea şi plata taxei, cu regularizare lunară, în funcţie de venitul realizat, până în 25 a lunii următoare, pentru luna precedentă, aşa cum este prevăzut în legea specifică jocurilor de noroc, cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 65 din Nomenclator, respectiv, Obligaţia fiscală 504 din D. 100;

2. Exploatarea jocurilor de noroc

- taxa de viciu pentru jocurile de noroc tip slot-machine cu câştig nelimitat
Declararea şi plata taxei la nivelul şi termenele prevăzute în legea specifică jocurilor de noroc, cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 70 din Nomenclator, respectiv, Obligaţia fiscală 539 din D. 100;

- taxa de acces pentru cazinouri şi cluburile de poker
Declararea şi plata taxei la nivelul şi termenele prevăzute în legea specifică jocurilor de noroc, cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 68 din Nomenclator, respectiv, Obligaţia fiscală 535 din D. 100;

Cu excepţia taxei de autorizare, cu regularizare lunară în funcţie de venitul realizat şi a taxei de acces, toate celelalte taxe specifice jocurilor de noroc, au termene diferite de declarare şi plată, aşa cum sunt prevăzute în legea specifică jocurilor de noroc.

O copie a declaraţiilor sau orice alte modificări ale acestora precum şi a documentelor de plată aferent acestora se vor transmite către ONJN, în termen de 5 zile de la data efectuării plăţii.

3. Stopaj la sursă, declararea şi plata, în numele participanţilor

a) Impozitul pentru plata premiilor promoţionale
Regulă generală, pentru rezidenţi - stopaj la sursă

- prin deducerea sumei neimpozabile de 600 lei

- impozitarea cu 10% a sumei ce depăşeşte 600 lei
Declararea şi plata taxei – lunar - până în 25 a lunii următoare, pentru luna curentă cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 9 din Nomenclator Obligaţia fiscală 608 din D. 100;
Declaraţie informativă pe beneficiar – până în ultima zi a lunii februarie, pentru anul precedent cf. Ordin 3695 din 2016 – Declaraţia 205

Regulă specială, pentru nerezidenţi - stopaj la sursă

- fără deducere

- impozitarea cu 16%
Declararea şi plata taxei – lunar - până în 25 a lunii următoare, pentru luna curentă cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 20 din Nomenclator Obligaţia fiscală 637 din D. 100;
Declaraţie informativă pe beneficiar – până în ultima zi a lunii februarie, pentru anul precedent cf. Ordin 3695 din 2016 – Declaraţia 207

b) Impozitul datorat ca urmare a participării la jocuri de noroc

Regulă generală, pentru rezidenţi - stopaj la sursa – prin aplicarea grilei de impozitare (1%, 16% şi 25%), la baza de impozitare
- Declararea şi plata taxei – lunar - până în 25 a lunii următoare, pentru luna curentă cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 10 din Nomenclator Obligaţia fiscală 621 din D. 100;
- Declaraţie informativă pe beneficiar – până în ultima zi a lunii februarie, pentru anul precedent cf. Ordin 3695 din 2016 – Declaraţia 205

Excepţia 1 de la regula generală - pentru cazinouri, cluburi de poker, slot-machine și lozuri

- suma neimpozabilă de 66.750 lei, inclusiv, pentru fiecare venit brut primit

- aplicarea grilei de impozitare pentru sumele care depăşesc valoarea neimpozabilă
Declararea şi plata taxei – lunar - până în 25 a lunii următoare, pentru luna curentă cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 10 din Nomenclator Obligaţia fiscală 621 din D. 100;
Declaraţie informativă pe beneficiar – până în ultima zi a lunii februarie, pentru anul precedent cf. Ordin 3695 din 2016 – Declaraţia 205

Excepţia 2 de la regulă generală - jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker

- impozitul anual datorat se determină de către organul fiscal competent

- fiecare organizator/plătitor de venituri are următoarele obligaţii
Declaraţie informativă pe beneficiar – până în ultima zi a lunii februarie, pentru anul precedent cf. Ordin 3695 din 2016 – Declaraţia 205
Transmiterea către fiecare contribuabil a informaţiilor referitoare la fiecare venit brut, primit în cursul anului fiscal precedent

Regulă specială, pentru nerezidenţi - stopaj la sursă

- impozitarea cu 1%
Declararea şi plata taxei – lunar - până în 25 a lunii următoare, pentru luna curentă cf. Ordin 587 din 2016 - Declaraţia 100, Anexa 3 – nr. 21 din Nomenclator Obligaţia fiscală 638 din D. 100;
Declaraţie informativă pe beneficiar – până în ultima zi a lunii februarie, pentru anul precedent cf. Ordin 3695 din 2016 – Declaraţia 207 B) Participanţii la jocuri de noroc au obligaţii declarative şi plata

Excepţia de la regula stopajului la sursă - jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker

- pentru veniturile realizate de către persoanele fizice, ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, impozitul anual datorat se determină de către organul fiscal competent

Jucătorul are obligaţia completării şi depunerii Declaraţiei 200, cf. Ordinului 3695 din 2016, astfel:
- declară distinct fiecare venit brut primit de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc
- anual, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.


  •   09 februarie
  •   Anchidim Zăgrean

Articole Rombet