XLX. Armonizarea reglementărilor naționale cu cele europene

La nivel european jocurile de noroc nu sunt reglementate de norme sectoriale dar, cu toate acestea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în conformitate cu legislația Uniunii Europene (UE), a stabilit că serviciile de jocuri de noroc intră sub incidența articolului 56 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și sunt reglementate, prin urmare, de normele privind prestarea serviciilor. Conform acestor norme, operatorii autorizați într-un stat membru pot presta servicii consumatorilor din alte state membre, cu excepția cazului în care acestea impun restricții justificate de motive imperioase de interes public, precum protecția consumatorilor sau necesitatea generală de a menține ordinea publică. Aceste restricții trebuie să fie, de asemenea, compatibile cu legislația secundară a UE iar politica generală a statelor membre, în domeniul jocurilor de noroc, trebuie să fie proporțională, fiind aplicată în mod coerent și sistematic.

În Cartea Verde, privind jocurile de noroc online în piața internă, publicată de Comisia Europeană, este pusă în discuție modalitatea prin care a fost normalizată activitatea  serviciilor de jocuri de noroc, normele speciale prin care este ea reglementată precum și interpretarea practică a aceastor norme, pentru întreaga industrie.

„Deși serviciile de jocuri de noroc nu fac obiectul unei reglementări sectoriale la nivelul UE și nici al unor acte orizontale precum Directiva privind serviciile (Directiva 2006/123/CE) sau Directiva privind comerțul electronic (Directiva 2000/31/CE), acestea sunt supuse unui număr de norme din legislația secundară a UE.

 Articolul 56 din TFUE interzice restricțiile privind libera prestare a serviciilor către beneficiari din alte state membre.

În cazul Schindler, CJUE a confirmat pentru prima dată că furnizarea și utilizarea de oferte transfrontaliere de jocuri de noroc este o activitate economică ce se încadrează în domeniul de aplicare a tratatului. De asemenea, în cazul Gambelli, Curtea a declarat că și serviciile oferite prin mijloace electronice intră sub incidența tratatului și că legislația națională care interzice operatorilor stabiliți într-un stat membru să ofere servicii de jocuri de noroc online consumatorilor din alt stat membru, sau care limitează libertatea de a primi sau de a beneficia în calitate de destinatar de serviciile oferite de un furnizor stabilit în alt stat membru, constituie o restricționare a liberei prestări a serviciilor.

Restricțiile pot fi acceptate numai ca măsuri excepționale, prevăzute în mod expres la articolele 51 și 52 din TFUE, sau pot fi justificate în conformitate cu jurisprudența Curții, de motive imperioase de interes general.

Curtea a recunoscut o serie de motive imperioase de interes general, cum sunt obiectivele de protecție a consumatorilor și de prevenire atât a fraudelor, cât și a incitării la cheltuieli excesive cu jocurile de noroc, precum și necesitatea generală de a menține ordinea publică.

Reducerea veniturilor fiscale nu se numără însă printre motivele menționate la articolul 52 din TFUE și nu constituie un motiv imperios de interes general. Toate aspectele societale recunoscute pot servi la justificarea necesității autorităților naționale de a avea o marjă discreționară suficientă pentru a determina cerințele impuse de protecția consumatorilor și de menținerea ordinii publice în ceea ce privește tipul de serviciu oferit în acest domeniu.

Jurisprudența solicită, de asemenea, ca astfel de prestări de servicii și restricțiile transfrontaliere care pot rezulta din abordarea normativă să determine o reducere reală a posibilităților de jocuri de noroc și să fie aplicate în mod coerent și sistematic tuturor ofertelor de servicii din domeniu.

În măsura în care autoritățile unui stat membru incită și încurajează consumatorii să participe, în beneficiul finanțelor publice, la loterii, la jocuri de noroc și la pariuri, autoritățile statului respectiv nu pot invoca, pentru a justifica restricțiile, probleme de ordine publică ce conduc la necesitatea de a reduce posibilitățile de pariuri.

Restricțiile trebuie aplicate fără discriminare și trebuie să fie proporționate, respectiv să fie adecvate pentru realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

Procedura de acordare a unei licențe trebuie să respecte principiul egalității de tratament și pe cel al nediscriminării, precum și obligația de transparență care decurge din acestea.”

În legislația secundară a UE, relevantă în domeniul jocurilor de noroc, regăsim prevederile Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, din 21 mai 2013, privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană, care stabilesc, prin definiții clare, modul de armonizare al normelor interne ale acestei activități cu normele europene obligatorii, astfel:

„Loterii și jocuri de noroc, 4.135. Definiție:

„Sumele plătitepentru bilete de loterie sau pariate constau în două elemente: plata pentru un serviciu către unitatea care organizează loteria sau jocul de noroc și un transfer curent rezidual către câștigători.

Plata pentru serviciu poate fi substanțială și cuprinde impozitele pe producția de servicii de tip jocuri de noroc. În sistem, transferurile sunt considerate ca fiind efectuate direct între participanții la loterie sau la jocurile de noroc, adică între gospodării.

 În situația participării gospodăriilor nerezidente, pot exista transferuri nete semnificative între sectorul gospodăriilor și restul lumii.

IMPOZITE PE PRODUCȚIE ȘI IMPORTURI (D.2)

4.14. Definiție:impozitele pe producție și importuri (D.2) constau în plăți obligatorii fără contraparte, în bani sau în natură, colectate de administrațiile publice sau de instituțiile Uniunii Europene, în funcție de producția și importul de bunuri și de servicii, ocuparea forței de muncă, dreptul de proprietate sau de utilizare a terenurilor, clădirilor sau altor active utilizate în producție. Astfel de impozite se plătesc indiferent de profitul realizat.

Impozite pe produse (D.21)

4.16. Definiție: impozitele pe produse (D.21) sunt impozite de plătit per unitate de bun sau de serviciu produs sau tranzacționat. Impozitul poate fi o sumă specifică per unitate de cantitate de bun sau de serviciu sau poate fi calculată ca procent specificat din prețul unitar sau din valoarea bunurilor și serviciilor produse sau tranzacționate. Impozitele evaluate pentru un produs, indiferent de care unitate instituțională plătește impozitul, sunt incluse în impozitele pe produse, cu excepția situației în care sunt incluse în mod specific la o altă rubrică.

Impozite pe produse, exclusiv TVA și impozitele pe importuri (D.214)

4.19. Definiție: impozitele pe produse, exclusiv TVA și impozitele pe importuri (D.214) constau în impozite pe bunuri și servicii care sunt de plătit ca rezultat al producției, exportului, vânzării, transferului, leasingului sau livrării respectivelor bunuri sau servicii sau ca rezultat al utilizării lor pentru consum propriu sau la formarea de capital pentru uz propriu.

4.20. Această rubrică include în special:

(f) impozitele pe loterii, jocuri de noroc și pariuri, altele decât cele pe câștiguri;

Impozite pe venit (D.51)

4.78. Definiție: impozitele pe venit (D.51) constau în impozite pe venituri, profituri și câștiguri din capital. Ele sunt evaluate în raport cu veniturilor efective sau presupuse ale persoanelor fizice, gospodăriilor, societăților și IFSL. Ele includ impozite evaluate în raport cu deținerile de proprietăți, terenuri sau active imobiliare în situația în care aceste dețineri sunt utilizate ca bază pentru estimarea venitului proprietarilor lor.

Impozitele pe venit includ:

(d) taxele asupra câștigurilor din loterii sau jocuri de noroc, de plătit în raport cu sumele primite de câștigători, deosebindu-se de impozitele pe cifra de afaceri a producătorilor care organizează aceste activități, care sunt tratate ca impozite pe produse.”

La nivel național, plecând de la prevederea art. 2 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006, privind serviciile în cadrul pieței interne, și conform căreia „această directivă nu se aplică la activitățile de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o miză cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterie, jocuri de cazinou și tranzacții referitoare la pariuri”  jocurile de noroc sunt reglementate de norme sectoriale naționale, constituite într-un pachet special, sub forma: Ordonanței de urgență, nr. 77 din 24 iunie 2009, actualizată, care prevede că organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc, pe teritoriul României, constituie monopol de stat şi se desfăşoară în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă; Ordonanței de urgență, nr. 20 din 27 martie 2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN); Hotărârea Guvernului nr. 111, din 2016, cuprinzând  Normele Metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc; Hotărârea Guvernului, nr. 298 din 29 mai 2013, de punere în aplicare a Ordonanței de urgență, nr. 20/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc; o serie de Ordine, instrucțiuni și precizări, ale ONJN, de punere în aplicare a normelor principale sau secundare.

Concluzia care se desprinde, după trecerea în revistă a normelor naționale precum și a celor europene, este una clară și urgentă: reglementarea specială a jocurilor de noroc din România trebuie să fie revizuită și modernizată, pentru a corespunde principiului calității normelor interne, dar mai ales pentru corelarea cu principiile și obiectivele ce trebuie atinse, în vederea armonizării cu normele cuprinse în documentele oficiale ale uniunii europene.