XX. Convergența reglementărilor europene și naționale

I. Legislație sectorială

1. La nivel european

Jocurile de noroc nu sunt reglementate de norme sectoriale, la nivelul UE, dar Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în conformitate cu legislația Uniunii Europene a stabilit că serviciile de jocuri de noroc intră sub incidența articolului 56 al TRATATULUI PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE și sunt reglementate, prin urmare, de normele privind prestarea serviciilor.

Conform acestor norme, operatorii autorizați într-un stat membru pot presta servicii consumatorilor din alte state membre, cu excepția cazului în care acestea impun restricții justificate:

• de motive imperioase de interes public, precum protecția consumatorilor;
• sau necesitatea generală de a menține ordinea publică.

Aceste restricții trebuie să fie, de asemenea, compatibile cu legislația secundară a UE iar politica generală a statelor membre, în domeniul jocurilor de noroc, trebuie să fie:

• proporțională;
• aplicată în mod coerent și sistematic.

2. La nivel național

Jocurile de noroc în România sunt reglementate de norme sectoriale naționale, constituite într-un pachet special, sub forma:

1. Ordonanței de urgență, nr. 77 din 24 iunie 2009, actualizată, care prevede că organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc, pe teritoriul României, constituie monopol de stat şi se desfăşoară în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă, sub formă de normă principală;
2. Ordonanței de urgență, nr. 20 din 27 martie 2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, sub formă de normă principală;
3. Hotărârea Guvernului nr. 111, din 2016, cuprinzând  Normele Metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc – ca normă secundară;
4. Hotărârea Guvernului, nr. 298 din 29 mai 2013, de punere în aplicare a Ordonanței de urgență, nr. 20/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc – ca normă secundară;
5. Ordine, instrucțiuni și precizări, ale ONJN, de punere în executare a normelor principale și secundare.

II.  Legislația principală relevantă în domeniul jocurilor de noroc

A. Legislația principală la nivel European

1. Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006, privind serviciile în cadrul pieței interne, prevede, la articolul 2, că această directivă nu se aplică la activitățile de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o miză cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterie, jocuri de cazinou și tranzacții referitoare la pariuri; 

2. Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000, privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă, prevede, la articolul 1 că această directivă nu se aplică în activitățile de jocuri pe bani care implică mize cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv loterii și tranzacții de tip pariu.

B.  Legislația principală națională – privind transpunerea directivelor

1. Ordonanța de urgență nr. 49 din 20 mai 2009, privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, prevede, la articolul 4, alineatul 2, că nu intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe de urgenţă activităţile de jocuri de noroc care presupun pariuri cu o miză cu valoare pecuniară, inclusiv loterie, jocuri de cazinou şi tranzacţii referitoare la pariuri;
2. Legea nr. 365/2002, privind comerţul electronic, care transpune în legislaţia naţională  directiva privind comerţul electronic, prevede, la articolul 2, alineatul 3, că legea nu se aplică activităţilor de jocuri de noroc cu câştiguri în bani, loteriilor precum şi pariurilor;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, ce reglementează comercializarea produselor şi a serviciilor, prevede, la articolul 3, faptul că sunt exceptate de la prevederile ordonanţei activităţile de comercializare având ca obiect produsele şi serviciile de piaţă reglementate prin acte normative speciale.

În Cartea Verde, privind jocurile de noroc online în piața internă, publicată de Comisia Europeană, este pusă în discuție modalitatea prin care a fost normalizată activitatea  serviciilor de jocuri de noroc, normele speciale prin care este ea reglementată precum și interpretarea practică a aceastor norme, pentru întreaga industrie.

Deși serviciile de jocuri de noroc nu fac obiectul unei reglementări sectoriale la nivelul UE și nici al unor acte orizontale precum Directiva privind serviciile (Directiva 2006/123/CE) sau Directiva privind comerțul electronic (Directiva 2000/31/CE), acestea sunt supuse unui număr de norme din legislația secundară a UE.

Articolul 56 din TFUE interzice restricțiile privind libera prestare a serviciilor către beneficiari din alte state membre. În cazul Schindler, CJUE a confirmat pentru prima dată că furnizarea și utilizarea de oferte transfrontaliere de jocuri de noroc este o activitate economică ce se încadrează în domeniul de aplicare a tratatului. De asemenea, în cazul Gambelli, Curtea a declarat că și serviciile oferite prin mijloace electronice intră sub incidența tratatului și că legislația națională care interzice operatorilor stabiliți într-un stat membru să ofere servicii de jocuri de noroc online consumatorilor din alt stat membru, sau care limitează libertatea de a primi sau de a beneficia în calitate de destinatar de serviciile oferite de un furnizor stabilit în alt stat membru, constituie o restricționare a liberei prestări a serviciilor. Restricțiile pot fi acceptate numai ca măsuri excepționale, prevăzute în mod expres la articolele 51 și 52 din TFUE, sau pot fi justificate în conformitate cu jurisprudența Curții, de motive imperioase de interes general. Curtea a recunoscut o serie de motive imperioase de interes general, cum sunt obiectivele de protecție a consumatorilor și de prevenire atât a fraudelor, cât și a incitării la cheltuieli excesive cu jocurile de noroc, precum și necesitatea generală de a menține ordinea publică. Reducerea veniturilor fiscale nu se numără însă printre motivele menționate la articolul 52 din TFUE și nu constituie un motiv imperios de interes general. Toate aspectele societale recunoscute pot servi la justificarea necesității autorităților naționale de a avea o marjă discreționară suficientă pentru a determina cerințele impuse de protecția consumatorilor și de menținerea ordinii publice în ceea ce privește tipul de serviciu oferit în acest domeniu.

Jurisprudența solicită, de asemenea, ca astfel de prestări de servicii și restricțiile transfrontaliere care pot rezulta din abordarea normativă să determine o reducere reală a posibilităților de jocuri de noroc și să fie aplicate în mod coerent și sistematic tuturor ofertelor de servicii din domeniu. În măsura în care autoritățile unui stat membru incită și încurajează consumatorii să participe, în beneficiul finanțelor publice, la loterii, la jocuri de noroc și la pariuri, autoritățile statului respectiv nu pot invoca, pentru a justifica restricțiile, probleme de ordine publică ce conduc la necesitatea de a reduce posibilitățile de pariuri. Restricțiile trebuie aplicate fără discriminare și trebuie să fie proporționate, respectiv să fie adecvate pentru realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Procedura de acordare a unei licențe trebuie să respecte principiul egalității de tratament și pe cel al nediscriminării, precum și obligația de transparență care decurge din acestea.

Legislația secundară a UE relevantă în domeniul jocurilor de noroc

I. REGULAMENTE  - au aplicabilitate generală, sunt obligatorii în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru

1. REGULAMENTUL (UE) NR. 549/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană

Loterii și jocuri de noroc, 4.135. Definiție:

Sumele plătite pentru bilete de loterie sau pariate constau în două elemente: plata pentru un serviciu către unitatea care organizează loteria sau jocul de noroc și un transfer curent rezidual către câștigători.

Plata pentru serviciu poate fi substanțială și cuprinde impozitele pe producția de servicii de tip jocuri de noroc. În sistem, transferurile sunt considerate ca fiind efectuate direct între participanții la loterie sau la jocurile de noroc, adică între gospodării. În situația participării gospodăriilor nerezidente, pot exista transferuri nete semnificative între sectorul gospodăriilor și restul lumii.

2. REGULAMENTUL (CE) NR. 1126/2008 AL COMISIEI din 3 noiembrie 2008- forma consolidata - de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

Veniturile includ doar intrările brute de beneficii economice primite sau de primit de către entitate în nume propriu. Sumele colectate în numele unor terțe părți, cum ar fi taxele de vânzare, taxele pentru bunuri și servicii, și taxele pe valoarea adăugată nu sunt beneficii economice generate pentru entitate și nu au drept rezultat creșteri ale capitalurilor proprii.

Prin urmare, sunt excluse din venituri. Similar, în cazul unui contract de mandat, intrările brute de beneficii economice includ sumele colectate în numele mandantului și care nu au drept rezultat creșteri ale capitalurilor proprii ale entității. Sumele colectate în numele mandantului nu reprezintă venituri. În schimb, veniturile sunt reprezentate de valoarea comisioanelor.

Pentru punerea în practică a acestor reglementări europene obligatorii în norma specială naţională, sumele plătite pentru bilete de loterie sau pariatesunt definite ca taxă de participare la jociar  transferul rezidual către jucători este definit ca premii acordate.

Plata serviciului către organizator este definit ca venit din activitatea de jocuri de noroc şi rezultă ca diferenţa dintre taxă de participare la joc și premiile acordate, sumele respective reprezentând beneficii economice încasate în nume propriu iar acolo unde este cazul se adaugă și eventualele comisioane colectate.

3. REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI Regulament privind protecția datelor

II. DIRECTIVE

În ceea ce privește legislația secundară europeană, serviciile de jocuri de noroc nu sunt reglementate de norme sectoriale la nivelul UE, dar fac totuși obiectul unui număr de acte ale UE.

Următoarele texte sunt demne de reținut în acest sens: Directiva serviciilor mass-media audiovizuale, Directiva privind practicile comerciale neloiale, Directiva privind vânzarea la distanță, Directiva în domeniul spălării banilor, Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice și Directiva privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. În alte cazuri, serviciile de jocuri de noroc au fost excluse în mod explicit din domeniul de aplicare a legislației UE. Acesta este cazul Directivei privind comerțul electronic și al Directivei privind serviciile.

1. DIRECTIVA 2006/112/CE A CONSILIULUI

Directiva privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

CAPITOLUL 3, Scutiri pentru alte activități,  Articolul 135

(1)  Statele membre scutesc următoarele operațiuni:

(i) pariuri, loterii și alte forme de jocuri de noroc, sub rezerva condițiilor și restricțiilor stabilite de fiecare stat membru;

CAPITOLUL 4, Alte impozite, drepturi și taxe, Articolul 401

Fără să contravină altor dispoziții ale legislației comunitare, prezenta directivă nu împiedică niciun stat membru sa păstreze sau sa introducă taxe pe contractele de asigurări, taxe asupra jocurilor de noroc și pe pariurile sportive, accize, taxe de timbru sau, mai general, orice taxe, drepturi sau impozite care nu se pot caracteriza ca taxe pe cifra de afaceri, cu condiția ca prin colectarea acestor impozite, drepturi și taxe să nu se dea naștere, în comerțul între statele membre, unele formalități legate de trecerea frontierelor.

2. DIRECTIVA (UE) 2015/849 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

Directiva în domeniul spălării banilor, Articolul 2

(1)  Prezenta directivă se aplică următoarelor entități obligate:

(f) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;

14. „servicii de jocuri de noroc” înseamnă orice serviciu care presupune o miză cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv în cele cu un element de abilitate, cum ar fi loteriile, jocurile de cazinou, jocurile de poker și pariurile, furnizate într-un sediu fizic sau prin orice fel de mijloace la distanță, pe cale electronică sau cu ajutorul oricărui alt tip de tehnologii care facilitează comunicarea, și la solicitarea individuală a destinatarului serviciilor;

3. DIRECTIVA 2011/83/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

Directiva privind vânzarea la distanță,  Articolul 3, Domeniu de aplicare

(3)  Prezenta directivă nu se aplică contractelor:

(c) având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou și tranzacții de tipul pariurilor.